lary66

Adeseori am intins o mana,uneori am ramas asa, fara a primi
vreun raspuns.Alteori mi-a fost smulsa din umar cu ura ,cu
cruzime ,chiar nejustificata in nici un fel pentru o biata
mana intinsa.Cateodata,surprinsa, am simtit pilea-mi fina
atinsa de raceala de sarpe a unui banut.M-am scuturat iute
de povara lui si am cautat sa dau inzecit inapoi.Altedati,
prea rar insa ,mi-a fost stransa cu caldura poate o secunda
mai mult decat ar fi trebuit, in clestele inrosit de focul
ce arde in noi.M-am speriat si am fugit.Dar nu am ezitat s-o
intind iar.Uneori, ca noi toti am cazut in capcana de-a fi
dat cioara din mana pe vrabia de pe gard si m-am ales tot cu
o mana intinsa sau cu o vrabie ce s-a dovedit a fi
cioara,mai urata chiar decat cea care tocmai please
schiopatand, alungata.Nu exista nici vrabie nici gard
,exista doar mintea noastra care transforma cioara-n dihor
si vrabia-n privighetoare,si sufletul nostru care goneste
aiurea dupa iluzii invesmantate in fir de aur ce se destrama
la prima sageata necrutatoare a diminetii si ritmul de
cantec de leagan ce aminteste de Lorelei:”Anii mei tineri
au sunat a cantec,dar am trecut pe langa ei cu dragostea de
mana si am ramas cu mana intinsaca a REGELUI LEAR”